Eu nu mai știu
Nici când, nici cum,
Am ajuns la capăt de drum…

Privesc înainte…
Numai ceață și fum,
Nu mai e nici un drum…

Privesc înapoi cu mirare
Și nu mai știu care cărare
M-a adus aici și acum
La capăt de drum.

Eu nu mai am cuvânt.
Visele mele…
Ce se întâmplă cu ele?
Le iau cu mine în mormânt
Și nimeni nu va ști, niciodată,
Că-n viața-mi zbuciumată
Mi-au fost călăuză pe drum,
Speranță pentru ziua de-acum?

Sau poate rămân pe pământ
Și altcineva are grijă de ele,
Le dă aripi și le înalță spre stele.

Și MÂINE nu mai este…
ACUM și AZI, în rest poveste...
Am ajuns la capăt de drum…