Am avut o copilărie fericită.
De părinți și rude am fost iubită,
Și de mizeria de după război
Și comunismul în toi
Am fost, pe cât se poate, ferită.

Vacanțele de vară
Le petreceam la țară,
La bunicu, Praizu poreclit,
Ce-avea un sac cu povești fără sfârșit.

Dormeam în podul șurii, nu ne păsa
De zgomotele nopții ce începea.
Și ne uitam la stele,
Visam să ne jucăm cu ele.

Piese de lego erau scaieți.
Făceam din ele mobilă și construiam pereți
Pentru palate, și păpuși.
Umblam desculți și ne scăldam în vale
Cu bivolii ce se mișcau agale.

Poate doar moft de copil alintat,
Poate alergic cu adevărat,
Refuzam cu lacrimi și plâns
Laptele de bivoliță proaspăt muls.

Vaci nu prea erau în sat,
Oamenii creșteau bivoli pentru arat.
Lelea Lucreție, o vecină,
Avea o vacă, blândă și senină.

Cu o cană în mână, mama zicea
Că aduce lapte de la vecină
Și se întorcea
Cu cana plină. “Bea, fetița mea,
E lapte de vacă”. Și eu o credeam,
Cana o goleam.

Ce n-aș da ca măcar o dată
Să mai îmi spună mama
“Bea, Tanți, e lapte de vacă”.
Și eu să cred.