Eu locuiesc într-un castel pierdut într-o pădure de goruni.
E liniște acolo, se-aude doar corul de lăstuni.
Timpul se scurge-ncet, fără oprire,
Și eu aștept o lămurire
Despre al meu strămoș,
Bărbat frumos,
Cu zbilțe blonde răvășite-n vânt
Și aprig la cuvânt.
Și-a apărat propria glie
Și a pierit în bătălie.

Aștept ca cineva să-mi spună
O vorbă bună,
Despre acel ce-a fost
Eroul meu și-al țării,
Ca să nu-l dăm uitării…

Castelul meu e un apartament la bloc,
Pădurea de goruni nu e deloc,
Doar un stejar pipernicit,
Și rătăcit,
În marea de ciment și piatră
A cartierului Gheorgheni.

Da, și-a apărat el glia.
Dar bătălia
N-a fost cu săbii și cu gloanțe,
Și nici pe câmp de luptă.
S-a petrecut în închisori
Sub comuniști, Securitate.

Am rădăcini adânc înfipte în pământ,
Cresc drept spre cerul sfânt
Și-n veci mi-oi aminti de ei,
Eroii mei…
Cuvinte date: gorun, strămoș, timp, bătălie, castel, zbilțe