“De ce plângi tu, măi Marine?” “Măi IIeano, după tine, C-ai fugit, și m-ai lăsat, Cu COVID te-ai încurcat. De mine n-ai ascultat Când ți-am spus io răspicat Puneți masca, măi femeie, Nu și nu, și nu, Că tu Mai ai multe de vorbit Pân’ s-ajungi la un sfârșit.
Ți-am mai spus, și te-am rugat, Dară tu n-ai ascultat, De distanța socială, Că virusul, la-nghesuială, Sare de la om la om Când vorbește sau strănută, El pe nimenea nu cruță.
De-aia plâng, Ileano fată, Tu te-ai dus și m-ai lăsat, Cu Covid te-ai încurcat. Dacă ascultai de mine Ar fi fost cu mult mai bine Și Maria din Zalău N-ar fi azi în locul tău.
“Tot românul e născut poet”, se spune în România…Numai că eu n-am știut. Am aflat târziu, către optzeci de ani, pe pământ american, că și eu pot scrie și gândi în versuri. În Peoria, IL., la un moment dat, trăiau 80-100 de români. De ziua României, 1 decembrie, ne adunam să sărbătorim împreună și încropeam un scurt program artistic, cu recitări, cântece, dansuri. Și bineînțeles, mâncăruri tradiționale românești: sarmale, mămăligă, cozonaci, țuică…De fiecare dată tânărul Andrei Gabor ne delecta cu minunata înterpretare a Baladei lui Ciprian Porumbescu.
În noiembrie 2017 soții Elena și Octavian Gabor, domnul Adrian Olteanu și eu, am hotărât să înființăm un cenaclu literar. L-am numit DOR, pentru că ne era dor de țară și de cultura românească. Nu mai știu a cui a fost ideea, a soților Gabor sau a preotului român, părintele Ciprian Sas care păstorea biserica ortodoxă greacă din localitate. Scopul inițial a fost să nu uităm România, cu limba ei bogată și melodioasă, cu sărbătorile și tradițiile ei. Am reușit să facem spectacole cu recitări din Eminescu (la împlinirea a 168 de ani de la nașterea marelui poet), Coșbuc, și aniversarea a 100 de ani de la constituirea României Mari. Ne întâlneam cam o dată pe lună la familia Gabor, “la sediu” cum îi spuneam noi. Râsul și voia bună erau la ordinea zilei. La început citeam poeți și scriitori români și făceam exerciții de versificare folosind cuvinte propuse de participanți. Treptat și timid, am început a citi versuri și proză compuse de noi.
Aveam în plan un spectacol despre cultura românească, cu tradiții și obiceiuri din moși-strămoși, dar a venit pandemia cu COVID 19 și neputința de-a ne întâlni față în față. Poate că în viitor vom împlini acest proiect…
Așa am devenit poet. Am hotărât să adun poeziile mele citite la Cenaclul DOR într-un volum dedicat copiilor mei care nu prea mai știu a vorbi și citi românește. Poate o să-i îndemne la aducerea aminte a limbii și a țării în care s-au născut și au crescut în primii ani de viață.
Profunde mulțumiri d-lui Octavian Gabor care a corectat/editat manuscrisul, d-lui Jeff Jouppi care a desenat coperta, și d-nei Anca Moșoiu care m-a ajutat cu publicarea pe internet a cărții. Fără ajutorul lor poeziile ar fi rămas în sertarele sufletului și al computerului meu.
Am învățat să tac cu pumnu-n gură Sub comunista dictatură. Am învățat a plânge fără lacrimi. A trebuit să uit de datini Și de eroii României Slăviți de-alungul istoriei.
Istorie falsificată, neadevărată, A fost creată, Și dintr-o dată ne-am pomenit Supuși ai țării din răsărit.
“Stalin și poporul rus libertate ne-au adus!” “Lumina vine de la răsărit!” Lozinci pe care Le strigam la defilare, Fără nici o legătură Cu adevărul în viața noastră dură. Minciuni, minciuni, numai minciuni Ne învăța Partidul Comunist Român.
Nu vă doresc să știți Ce-nseamnă să trăiți Sub un regim totalitar Condus de proletari.
Târzii 