Au fost odată ca-n povești, Au fost ca niciodată,
Patru elanuri tinerești,
Doi moldoveni, doi ardeleni, Și-o trupă-a fost creată.

Noi am numit-o DOR 
Că DOR ne e de țară, 
De limbă și popor, 
Trăind aici, “afară”.

O, ce mai veselie!
La “sediu” ne-ntâlneam. 
Cu râs și poezie
Noi timpul petreceam.

A fost frumos cum numa-n vis 
Frumosul se arată,
Dară pe calea ce-am deschis 
Noi ne-am oprit deodată.

O vreme nu ne-am întâlnit. 
Apoi COVID-ul a venit... 
Am devenit “mascați”,
În carantină izolați.

Românul e născut poet,
Așa că, încet-încet
Ne-am apucat din nou de scris 
Și de frumosul nostru vis.

Să închinăm acest pahar
Cu vin de murfatlar
Acelora ce au creat
Cenaclul “DOR” și au continuat Să scrie Poezie
Și să învie
A noastră prietenie.

O caracatiță aș vrea sa fiu
Să am opt brațe să te țiu,
Să nu te las să pleci,
Să ne iubim în veci.

Îți amintești când am dansat
Tangou-acela minunat
Și când mi-ai spus că mă iubești,
Pe lume sunt tot ce-ți dorești?

Îți amintești primul sărut,
Când să te cred tu m-ai făcut,
Că-s singura pe astă lume
Ce-i demnă de al tău nume?

Ai apucat-o pe alt drum.
Iubirea ta e-acuma scrum.
Dă-mi, Doamne, plosca ta cu vin
Să pot uita de al meu chin.

Iubirea ta? Doar vorbe’n vânt
Ce risipite pe pământ
Aștern un mincinos covor,
Capcană pentru viitor.

Tu brațele de mi-i tăia
Să pleci în veci nu te-oi lăsa.
Eu nu te las, și pace bună.
…Doamne, sunt eu nebună?

(Cuvinte date: caracatiță, tango, sărut, ploscă, drum, vorbe.)

Început și sfârșit.
Oare ce e important? Începutul care
Te-ndreaptă spre-o cărare
Ce duce undeva, departe,
Cu fiecare zi și noapte?

Sau poate omega, sfârșitul,
Spre care tu, neobositul,
Te-ai îndreptat mereu, o stea
Ce strălucea în fața ta.

Poate că drumul de la A la B,
Contează mai mult ca orice?
Furtuna te-abate din drum,
Tu mergi înainte, oricum.

O nouă colină apare,
Și-ți pune la încercare
Puterea de-a sta neclintit
Neprihănit
Pe drumul pe care-ai pornit.

Ți-e sete, și în disperare
Apuci cupa cu vin, pe care
Prieteni ți-o întind, și pleci mai departe
Spre ținta ce te cheamă în noapte.

Andrele împletesc mereu o nouă viață.
Statui de ghips se sparg în ceață.
Dar tu alergi neobosit
Spre ținta ta, către sfârșit.

Alpha se pierde în uitare,
Și omega în timp dispare.
Călătoria-i doar a ta.
Și lumea toată te-o uita.

(Cuvinte date: alpha și omega, furtună, andrele, ghips, vin, neprihănit, colină.)

“De ce plângi tu, măi Marine?”
“Măi IIeano, după tine,
C-ai fugit, și m-ai lăsat,
Cu COVID te-ai încurcat.
De mine n-ai ascultat
Când ți-am spus io răspicat
Puneți masca, măi femeie,
Nu și nu, și nu,
Că tu
Mai ai multe de vorbit
Pân’ s-ajungi la un sfârșit.

Ți-am mai spus, și te-am rugat,
Dară tu n-ai ascultat,
De distanța socială,
Că virusul, la-nghesuială,
Sare de la om la om
Când vorbește sau strănută,
El pe nimenea nu cruță.

De-aia plâng, Ileano fată,
Tu te-ai dus și m-ai lăsat,
Cu Covid te-ai încurcat.
Dacă ascultai de mine
Ar fi fost cu mult mai bine
Și Maria din Zalău
N-ar fi azi în locul tău.

De știut. Început.

“Tot românul e născut poet”, se spune în România…Numai că eu n-am știut. Am aflat târziu, către optzeci de ani, pe pământ american, că și eu pot scrie și gândi în versuri. În Peoria, IL., la un moment dat, trăiau 80-100 de români. De ziua României, 1 decembrie, ne adunam să sărbătorim împreună și încropeam un scurt program artistic, cu recitări, cântece, dansuri. Și bineînțeles, mâncăruri tradiționale românești: sarmale, mămăligă, cozonaci, țuică…De fiecare dată tânărul Andrei Gabor ne delecta cu minunata înterpretare a Baladei lui Ciprian Porumbescu.

În noiembrie 2017 soții Elena și Octavian Gabor, domnul Adrian Olteanu și eu, am hotărât să înființăm un cenaclu literar. L-am numit DOR, pentru că ne era dor de țară și de cultura românească. Nu mai știu a cui a fost ideea, a soților Gabor sau a preotului român, părintele Ciprian Sas care păstorea biserica ortodoxă greacă din localitate. Scopul inițial a fost să nu uităm România, cu limba ei bogată și melodioasă, cu sărbătorile și tradițiile ei. Am reușit să facem spectacole cu recitări din Eminescu (la împlinirea a 168 de ani de la nașterea marelui poet), Coșbuc, și aniversarea a 100 de ani de la constituirea României Mari. Ne întâlneam cam o dată pe lună la familia Gabor, “la sediu” cum îi spuneam noi. Râsul și voia bună erau la ordinea zilei. La început citeam poeți și scriitori români și făceam exerciții de versificare folosind cuvinte propuse de participanți. Treptat și timid, am început a citi versuri și proză compuse de noi.

Aveam în plan un spectacol despre cultura românească, cu tradiții și obiceiuri din moși-strămoși, dar a venit pandemia cu COVID 19 și neputința de-a ne întâlni față în față. Poate că în viitor vom împlini acest proiect…

Așa am devenit poet. Am hotărât să adun poeziile mele citite la Cenaclul DOR într-un volum dedicat copiilor mei care nu prea mai știu a vorbi și citi românește. Poate o să-i îndemne la aducerea aminte a limbii și a țării în care s-au născut și au crescut în primii ani de viață.

Profunde mulțumiri d-lui Octavian Gabor care a corectat/editat manuscrisul, d-lui Jeff Jouppi care a desenat coperta, și d-nei Anca Moșoiu care m-a ajutat cu publicarea pe internet a cărții. Fără ajutorul lor poeziile ar fi rămas în sertarele sufletului și al computerului meu.

Constanța Moșoiu
Decembrie 2021

Am învățat să tac cu pumnu-n gură 
Sub comunista dictatură.
Am învățat a plânge fără lacrimi.
A trebuit să uit de datini
Și de eroii României 
Slăviți de-alungul istoriei.

Istorie falsificată, neadevărată, 
A fost creată,
Și dintr-o dată ne-am pomenit 
Supuși ai țării din răsărit.

“Stalin și poporul rus libertate ne-au adus!” 
“Lumina vine de la răsărit!”
Lozinci pe care
Le strigam la defilare,
Fără nici o legătură
Cu adevărul în viața noastră dură. 
Minciuni, minciuni, numai minciuni 
Ne învăța Partidul Comunist Român.

Nu vă doresc să știți 
Ce-nseamnă să trăiți 
Sub un regim totalitar 
Condus de proletari.